Rareș Ilie, extrema stânga în vârstă de 19 ani, a debutat pentru Nice și în cupele europene, în meciul cu Maccabi Tel Aviv, și i-a încântat pe fanii francezi.
Partida dintre Maccabi Tel Aviv și Nice s-a disputat joi seară, în cadrul primei manșe a play-off-ul Conference League, în Israel, iar gazdele au învins cu scorul de 1-0.
Românul transferat de la Rapid, în schimbul a aproximativ cinci milioane de euro, a fosti titular în cadrul acestei întâlniri, debutând astfel pentru Nice și în cupele europene.
Rareș Ilie a rezistat pe teren mai bine de o oră. Antrenorul l-a înlocuit în minutul 64, cu Brahimi, după ce românul încasase un cartonaș galben, în minutul 51.
Internaționalul român a avut o ocazie uriașă de a marca în prima repriză și a avut un procentaj de 80% al paselor precise. Prestația s-a i-a adus lui Rareș Ilie nota 6.7 din partea platformei SofaScore.
Fanii lui Nice au fost impresionați de prestația lui Rareș Ilie și l-au lăudat pe Twitter.
„De unde a apărut acest Ilie?”, „Ooo, combinațiile dintre Ilie și Delort…” și „Rareș Ilie e cu adevărat excelent”, au fost câteva dintre reacțiile fanilor, pe rețelele sociale.
Rareș Ilie a bifat deja două apariții în campionatul Franței, în meciurile cu Strasbourg, respectiv Toulouse, ambele încheiate la egalitate, scor 1-1.
„(n.r. Rareș Ilie) A fost ca şi copilul meu la Rapid. Am văzut foarte mulţi ştiutori, cunoscători de fotbal care sunt sceptici în privinţa transferului lui. Eu i-aş sfătui să îşi vadă de treaba lor, să lase copilul în pace. E un pas mare pentru fotbalul românesc că un jucător a plecat din România pe o sumă destul de mare şi vă spun eu că sumă e adevărată, indiferent ce spun unii pe la televizor” – Cristi Săpunaru, căpitan Rapid, despre Rareș Ilie
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER